10 reguli de baza

De multe ori am fost intrebata de catre prieteni sau cei apropiati daca stiu o reteta miraculoasa de slabit. Ei bine, nu exista o reteta care sa faca minuni, insa daca sunt respectate cateva reguli de baza puteti slabi si sa va mentineti in forma. Eu nu zic ca uneori nu am mai “trisat”, dar in cea mai mare parte a timpului le respect pentru ca au devenit mai mult ca niste obiceiuri, care ma fac sa ma simt bine in propriul corp.

1. Incepeti ziua cu un pahar mare de apa pe stomacul gol. Apa are rolul de a elimina toxinele, pune rinichii in functiune si energizeaza organismul.

2. Luati întotdeauna micul dejun. Dupa un repaus alimentar de 7-8 ore din timpul somnului, a doua zi corpul nostru are nevoie de hrana pentru a se reface. Optati pentru proteine si carbohidrati, de exemplu puteti consuma cereale integrale cu lapte sau iaurt, paine integrala cu branza, oua fierte sau omleta. Carbohidratii au rolul de a oferi corpului energie, iar proteinele mentin senzatia de satietate pentru cateva ore. Incercati sa evitati produsele de patiserie, care sunt pline de zahar si grasimi si nu au nici o valoare nutritiva.

3. Reduceti consumul de zahar alb. Cu totii stim cat de nociv este si aici nu ma refer doar la zaharul alb consumat ca atare, ci si la produsele care il contin. Fiti cu bagare de seama, cititi cu atentie etichetele si faceti alegerile corecte. Zaharul poate fi inlocuit cu indulcitori, care sunt mult mai sanatosi si mai siguri.

4. Alegeti produsele integrale. Inlocuiti painea alba, orezul alb, pastele, cerealele cu cele integrale. Pe langa faptul ca sunt mult mai sanatoase, ofera organismului o serie de vitamine si minerale importante.

5. Proteine de buna calitate. Pieptul de pui, carnea de curcan si pestele, toate sunt carnuri slabe, usoare, care pot fi consumate de 2-3 ori pe saptamana preparate la cuptor sau la gratar. Ouale reprezinta iarasi o sursa sanatoasa de proteine, fie ca sunt fierte sau omleta, raman un aliment principal bogat in aminoacizi esentiali. In ceea ce priveste branzeturile, va recomand urda, branza de vaci, casul, telemeaua de vaca, care au o cantitate ridicata de proteine.

6. Mai putine grasimi. Grasimile in exces duc in timp la ingrosarea vaselor de sange, care favorizeaza aparitia diverselor afectiuni, de aceea alegeti mereu lapte si iaurt cu maxim 2% grasime si nu va faceti probleme, cantitatea de calciu este aceeasi.

7. Legume la fiecare masa. De preferat ar fi sa consumati legume la fiecare masa sau macar una dintre mese sa fie insotita de o portie sanatoasa de legume. Acestea sunt bogate in vitamine, minerale si apa, favorizeaza digestia si ajuta la un bun control al mancarii.

8. Multe lichide. Apa are un rol deosebit de important in organism, ajuta la eliminarea toxinelor, sustine buna functionare a organelor si tesuturilor si ajuta in procesul de slabire. Trebuie sa va hidratati zilnic, sa tineti minte ca apa se consuma dupa masa si nu in timpul ei si treptat, veti observa ca un corp hranit corect din interior va arata bine si la exterior.

9. Fara alimente dupa 20:30. Sau cu cel putin 3 ore inainte de culcare. Trebuie sa avem in vedere faptul ca stomacul are nevoie de cateva ore sa digere mancarea, in caz contrar, o masa luata exact inainte de a ne baga in pat va crea probleme digestive si va afecta somnul.

10. Sport. Pe ultimul loc, insa deloc de neglijat este miscarea. Iesiti in aer liber, faceti plimbari, alergati, mergeti la sala, orice este binevenit. Sedentarismul este una din principalele cauze ale aparitiei unor boli, precum diabetul sau hipertensiunea arteriala, boli care netratate pot duce la deces. Si de ce sa tratam cand putem preveni si totul sta in puterea noastra? Cu vointa si ambitie, se poate! Iubiti-va corpul si faceti o schimbare chiar din acest moment!

2 thoughts on “10 reguli de baza

  1. Draga Madalina, valoarea nutritiva reprezinta capacitatea alimentelor de a asigura organismului substante nutritive de care acesta are nevoie. Ea se exprima prin valoarea biologica, energetica, igienica si psiho-senzoriala. Produsele de patiserie asadar au o valoare nutritiva, destul de mare chiar, deoarece intr-o cantitate mica de produs este regasita o cantitate mare de calorii, motiv pentru care sunt puse in varful piramidei alimentare. De asemenea, produsele integrale sunt un moft numai prin nume. Intradevar au un continut mai mare de fibre alimentare (aproximativ 1 gram in plus pe aceiasi cantitate de produs luat in comparatie), dar luand in calcul pastele integrale, acestea au un gust puternic si necesita mai mult sos pentru a fi acceptabile…si prin asta se inteleg iarasi multe calorii.
    E frumoasa nutritia, dar hai sa nu o facem dupa bunul plac, ci dupa informatii sigure :)! O zi buna sa ai si sper sa nu te deranjeze cementariul meu, caci chiar apreciez ceea ce faci!

    • Iozefina, ma refeream la faptul ca produsele de patiserie nu aduc nici o valoare nutritiva ORGANISMULUI NOSTRU. Contin niste calorii goale practic, nu oferă carbohidrați de calitate, pe care corpul nostru sa ii folosească cum trebuie. De asemenea, au dezavantajul de a creste brusc nivelul de zahar din sânge si senzația de sațietate este pe o perioada scurta de timp. In ceea ce privește produsele integrale, acestea sunt cu mult superioare celor albe, cele din urma fiind supuse unui intens proces de rafinare, in final ramanand o cantitate mica de vitamine si minerale. Ma informez temeinic înainte de a scrie pe blog. Eu am citit in mai multe parti si cam asta iti pot spune. Iți mulțumesc pentru feed-back si sa ai o zi frumoasa!

Leave a reply to madalinahuzum Cancel reply